Șefii îi dădeau numai misiuni imposibile și pe toate le îndeplinea! Citește și vei afla cum! E moralizator și amuzant!

Un evreu s-a angajat într-o companie mare la funcția de manager de export. Șefii nu prea l-au îndrăgit, așa că au decis să-l trimită într-o misiune imposibilă: să vândă mașini sovietice în Anglia.

Peste o lună, acesta vine cu un contract de livrare a unui număr impunător de astfel de mașini. Văzând că s-a descurcat, următoarea misiune i s-a dat de a vinde computere sovietice în Japonia. Peste jumătate de an, evreul vine cu un contract grandios de livrare a computerelor în Japonia.

Văzând că s-a descurcat și cu asta, șefii i-au dat indicația să meargă în Africa, într-o țară mai primitivă din zona ecuatorului, să vândă blănuri.

Mai mult de un an nu s-a auzit nimic de el. Cu toții au respirat ușurați, cu gândul că au scăpat de el. Numai că evreul s-a întors bine bronzat și cu un contract de livrare în mâini. Fiind șocați la culme, colegii l-au întrebat cum i-a reușit?

-Păi în Anglia a fost totul simplu, mergeam pe stradă și am văzut o față tipică de evreu. Ne-am salutat, ne-am cunoscut, am vorbit. El mi-a făcut cunoștință cu oameni de-ai noștri cu influență, în special cu cei care practică lobby în Parlament, aceștia au promovat un proiect de lege și iată rezultatul. În Japonia a fost mai greu să găsesc un evreu. Însă când l-am găsit, am făcut cunoștință, împreună cu el am găsit oamenii necesari în Parlament și proiectul de lege a fost votat…

În Africa problema a fost nu atât în găsirea evreului, ci în aceea de crea un Parlament și un Guvern. Însă în rest, a decurs totul ca de obicei.

Sursa